Ultimele poze de pe Instagram, cateva ganduri şi idei (2)


A trecut ceva vreme de când am făcut prima postare de acest gen. Mai exact, 6 luni. Dar îmi place ideea şi încerc să mă ţin de ea. Începe să mă prindă din ce în ce mai tare febra Instagramului, şi postez aproape zilnic câte o fotografie. O să vă prezint ultimele poze, dar si cateva idei care sa le completeze. Oricum, mai sus, ca header, veţi vedea mereu fotografiile recente de pe Instagram care să vă ţină la curent mereu.

Contul meu: loredana_vlaescu

Vouă ce v-a adus Moş Nicolae? Anul acesta, în ajun de Moş Nicolae am fost puţin nostalgică. Aveam senzaţia că a trecut de mult senzaţia aceea de a primi surprize în ghete, dar m-am înşelat. Când m-am întors de la Facultate, am găsit în şoşonii de casă un mic cadou, de la Andrei. A fost cel mai frumos Moş de mulţi ani încoace!
                                   
 Şi că tot veni vorba de Andrei, nu am putut să nu pun pe Instagram o poză cu el jucându-se... Dota. În timpul liber e mare iubitor al jocului, cică îl relaxează. Eu n-aş zice, văzând câţi nervi îşi face la fiecare partidă, dar merită să îl cred, nu?
 De Moş Nicolae am primit acest puzzle cu 1000 de piese. Când l-am deschis a părut floare la ureche, dar nu a fost nici pe departe aşa! Mi-a luat cam 2 luni de muncă asiduă, devenisem obsedată să îl termin!
 Într-un târg de vechituri am descoperit şi aceste ceşcuţe minunate la doar... 1 leu bucata! Le folosesc pentru creioane, pensule, sunt foarte drăguţe şi sper să fi găsit mai multe.
 Un selfie de dimineaţă nu strică, nu?
 Vă spuneam că puzzle-ul m-a obsedat, da? Munceam până noaptea la el, visam piese şi combinaţii!
 Nu-i aşa?
Un alt selfie de dimineaţă, nemachiată, dar cu ceva filtre care alungă oboseala. Pentru că Instagram e cel mai bun machiaj.
Aici eram în tren, la 3-4 dimineaţa, după o noapte nedormită. Mergeam către Straja, unde am petrecut două zile minunate.
Tot de la munte sunt şi aceste poze. A fost un ger teribil, dar a fost incredibil de frumos.
O fotografie tare dragă mie, cu cel care pe care-l am alături zi de zi.
Ce drag mi-a fost să am unghiile cu această formă şi cu ojă roşie! Inelul de logodnă a devenit, totodată, accesoriul de nelipsit zi de zi din ţinutele şi sufletul meu.
Aici făceam pozele pentru postarea cu ţinuta în care am purtat ia de pe Sheinside. V-am arătat-o aici. Nu-i aşa că este minunată?
Îmi place la nebunie să joc remi! De altfel, îmi plac toate jocurile şi mă descurc destul de bine. Remi, şah, table, avioane... de obicei bat pe toată lumea!
Puzzle, puzzle, puzzle! Dumnezeule mare, cât m-a obsedat!
Ultima piesă! Ce bucurie! Problema este acum: unde cu un puzzle de 69x50 cm? Nici nu mă gândesc să îl stric!
Această fotografie a fost făcută înainte de Revelion, când a fost o vreme cumplită!
Am început apoi să folosesc epilatorul cu impulsuri care promite epilare definitivă. După 3 utilizări ale acestui epilator IPL Silkn Glide nu pot să spun dacă e eficient sau nu, dar momentan nu am văzut nicio îmbunătăţire în ceea ce priveşte grosimea firului de păr sau durata creşterii.
Selfie pentru că... buze roşii!

  • Ce părere aveţi despre acest tip de postare? 
  • Voi folosiţi Instagram? 

Nu uitaţi să mă urmăriţi: loredana_vlaescu

Pagini