OOTD: Country girl

Nu cred că am avut vreodată o salopetă de blugi. Problema trebuia rezolvată. Când am purtat-o prima oară mi-am dat seama că mai îmi trebuie una albastru deschis, neagră, apoi încă una de tip boyfriend cu rupturi... Personal, consider salopeta din denim cea mai comodă piesă de îmbrăcăminte din colecția mea. M-am simțit nemaipomenit purtând-o, pentru că e lejeră și, cred eu, de efect. 


Deși vremea a fost caldă, mi-a permis să port pentru o plimbare scurtă puloverul ROMWE pe care l-am ridicat curând de la Poșta Vamală. Îmi place mult modelul său, e comod și poate fi purtat în multe moduri. Totuși, îl pot considera o mică dezamăgire. Puteți vedea AICI cum arată pe site și puteți remarca imediat diferența. În fotografii pare că are guler atașat din denim, dar în realitate este simplu. Probabil că aceea era doar o sugestie de ținută, dar mie chiar mi-ar fi plăcut să fie exact așa și acela a fost un motiv important pentru care l-am ales de la început.


Salopeta este cumpărată de pe Sheinside, iar mărimea aleasă este M. Mie îmi vine aproape mulată, dar într-o mică măsură este elastică și tocmai de aceea este și atât de comodă. Mă bucur că nu am ales o mărime mai mică, pentru că mi-ar fi fost prea strâmtă.




Pe de altă parte, un produs care nu doar că nu m-a dezamăgit, dar m-a surprins plăcut, a fost geanta Adona. Modelul ales de mine, Debbie, a intrat instant în topul meu cu genți favorite. Îmi place la nebunie design-ul, eleganța ei, dar și faptul că este o geantă practică și foarte încăpătoare. Din punctul meu de vedere, poate fi purtată și la serviciu, și la facultate, și la o plimbare și... oriunde. Geanta arată minunat, este din piele ecologică și este dotată cu bretea lungă și toartă. 

Apropo, ați văzut că la Adona puteți găsi și alte produse în afară de genți? În bara de meniu puteți vedea categorii noi: ROCHII, cu subcategoriile ”rochii office” și ”rochii casual”, dar și ÎMBRĂCĂMINTE, cu subcategoriile ce cuprind bluze de damă, sacouri de damă, cămăși, fuste și pantaloni. Merită să aruncați un ochi, mie mi-au rămas câteva produse în minte. Am scris mai multe despre acest subiect AICI.







Aproape că uitasem să mulțumesc fotografului meu cel de toate zilele, Andrei Răduică. El are o răbdare infinită cu mine la pozat, dar este și salvarea mea în ale editatului. Cum aș fi reușit eu singură să fac o fotografie ca cea de mai jos?


Puteți găsi produsele dacă dați click pe cuvintele roșii:


♡ Ce părere aveți despre ținuta mea?
♡ Ce element v-a atras cel mai mult atenția? 

Feedback-ul vostru contează enorm pentru mine, așa că vă aștept cu drag părerile. Vă îmbrățișez cu drag!