7 zile de cura cu laptisor de matca pur si crud Apiland + masca homemade pentru tenul mixt

Lăptișorul de matcă, ce minune! Dacă ar fi să rezumăm toate proprietățile acestui lăptișor într-o singură propoziție, atunci cu siguranță aceasta ar fi. Vorbim mai jos despre beneficiile unui lăptișor de matcă pur crud Apiland consumat intern, despre impresiile mele după 7 zile de tratament, dar și despre o mască-minune pentru ten folosind acest ingredient bio.

 Fotografii realizate cu aparat foto digital Canon PowerShot SX510
Ce este lăptișorul de matcă?

Lăptișorul de matcă este cel mai valoros produs al stupului. Vorbim despre o substanță secretată de glandele hipofaringiene ale albinelor, cu care sunt hrănite larvele în primele 3 zile de viață. Singura care se bucură de această substanță magică pe toată durata vieții este regina. Astfel că, dacă o albină normală trăiește cam 45 de zile, regina poate trăi chiar și 5 ani! Lăptișorul de matcă cuprinde vitamine și aminoacizi esențiali ce au efecte uimitoare atât asupra sănătății, dacă este consumat intern, cât și asupra pielii, folosit în cosmetică.

Pentru a nu-și pierde proprietățile, acest lăptișor de matcă bio Apiland se livrează prin curier, într-o cutie izotermă.


I. Beneficiile unui lăptișor de matcă pur crud Apiland consumat intern:

- întărește imunitatea;
- scade nivelul de colesterol;
- reduce tensiunea arterială;
- ajută corpul să se refacă în caz de epuizare fizică;
- are rol antistres, de calmare a psihicului;
- îmbunătățește funcția endocrină (este recomandat mai ales pentru femeile cu dereglări hormonale, tulburări menstruale sau la primele semne ale menopauzei);
- ajută la protecția ficatului.

Ce așteptări am eu de la acest lăptișor de matcă pur și crud Apiland?

Primul lucru pe care l-am așteptat de la acest lăptișor de matcă a fost întărirea imunității. De mică am astfel de probleme, răcesc ușor (din octombrie 2014 am răcit de 3 ori), iar o dată la câteva luni am probleme cu infecțiile urinare care apar din cauza unui tranzit digestiv ceva mai leneș. Și în ceea ce privește reglarea menstruației îmi doresc un autor. Așa că am fost foarte atentă la modul în care corpul meu s-a schimbat de la o zi la alta în acest timp. Importat ar fi că eu nu m-am documentat prea bine înainte de cură cu privire la beneficiile lăptișorului de matcă, fiindcă am vrut să nu mă las influențată și să remarc singură schimbările.

Doza zilnică administrată este de o linguriță ca cea de mai jos, cu vârf, pe stomacul gol. Gustul nu este cel mai plăcut, dar nu este nici insuportabil. E acrișor, pregnant, puțin înecăcios, însă odată înghițit, gustul dipare după aproximativ un minut.


II. Ce diferențe am sesizat după o cură de 7 zile cu lăptișor de matcă pur, crud,  bio Apiland?

1. După primele două zile am simțit că am mai multă energie. Mă confruntam cu o permanentă stare de ”nu am chef de nimic, nu am stare să scriu, să muncesc sau să merg la cursuri”. Am văzut că după doar două administrări starea de oboseală a dispărut. După administrarea pe stomacul gol nu beam apă și nu mâncam nimic minimum 30 de minute.

2. Am simțit o îmbunătățire la nivelul digestiei. După aproximativ 4-5 zile de tratament cu lăptișor de matcă pur și crud nu m-am simțit balonată, nu m-a durut stomacul, nu am avut probleme cu digestia.

3. Nu am răcit, deși am simțit că m-ar pândi o răceală. Recunosc, am băut apă rece și m-am trezit dimineața cu o durere de gât. Am simțit că lăptișorul de matcă îmi ameliorează durerea de gât și mă ajută să mă imunizez în fața unei posibile răceli.

4. Nu am avut probleme cu rinichii, nu am avut probleme cu infecțiile urinare.

O cură de 7 zile nu este însă suficientă, se recomandă administrarea tratamentului minimum 6 săptămâni. Aștept în continuare alte efecte!

III. Rețetă mască homemade pentru tenul mixt cu lăptișor de matcă pur și crud Apiland

Zilele trecute mi-am simțit tenul obosit. Mi-au apărut și 2-3 coșuri, așa că aveam nevoie de un ajutor. Îmi place să îmi prepar în casă propriile măști, așa că azi vă prezint o mască incredibilă cu lăptișor de matcă. 

Încadrez această mască în categoria ”mască pentru ten mixt, cu probleme, dar uscat pe bărbie”. De fapt, e o mască folositoare pentru fiecare, pentru că lăptișorul de matcă are proprietăți extraordinare pentru pielea noastră. 

Ingredientele măștii:

- o linguriță de 1g de lăptișor de matcă pur și crud
- 3 căpșuni pisate
- 1 gălbenuș de ou
- 3 picături de ulei de tea tree
- o linguriță de iaurt

Această mască are rol hidratant și regenerator (datorită lăptișorului de matcă și a gălbenușului de ou). Iaurtul are rolul de a curăța tenul, de a uniformiza culoarea pielii și de a calma pielea. Căpșunile au rol antioxidant, fiind perfecte pentru curățarea tenului. Ultimul, dar nu cel din urmă, este uleiul de tea tree, recunoscut pentru efectele sale antibacteriene, luptând cu succes împotriva coșurilor sau a punctelor negre.





Efectele lăptișorului de matcă asupra tenului folosit în măștile de față:

Lăptișorul de matcă pur ajută la regenerarea pielii și încetinește procesul de îmbătrînire prematură. Cum face acest lucru? Prin hidratare! Lăptișorul de matcă:

- regenerează țesutul epitelial;
- stimulează producția de colagen;
- previne apariția ridurilor;
- hrănește pielea în profunzime;
- oferă strălucire pielii;
- contribuie la tonifierea facială;
- oferă efect de lifting.

Lăptișorul de matcă are un PH acid, deci poate fi folosit cu succes în cosmetică și pentru tenurile mixte sau grase.




Lăptișorul de matcă pur și crud Apiland a devenit în doar o săptămână un ”must-have” al casei mele. Sunt foarte curioasă dacă voi ați folosit vreodată lăptișor de matcă și, dacă nu, de ce v-ar tenta. Aștept cu mare drag comentariile voastre!