Review apa micelara bio Gamarde

De aproximativ o lună testez cu conştiinciozitate apa micelară bio Gamarde primită. Aceasta are trei efecte: demachiază, tonifică și hidratează pielea. 


A trecut mai bine de un an de când folosesc pentru demachierea tenului apă micelară în loc de demachiant clasic, sub formă de cremă. Este o preferință personală, îmi place mai mult cum îmi simt tenul după, pentru că urăsc senzația aceea de piele lipicioasă sau grasă. De asemenea, încerc să mă orientez mai mult către cosmetice bio pentru ten, cu ingrediente cât mai prietenoase cu pielea. Am o grijă ridicată pentru tenul meu, sunt convinsă că efectele se vor vedea în timp și doresc să previn ridurile, petele solare, coșurile sau punctele negre decât să le tratez apoi.

Apa micelară Gamarde este un produs bio, cu extracte benefice pentru piele. Primul ingredient pe listă este apa de gamarde. Această apă termală Gamarde este calmantă și dermo-protectoare. Tot în primele ingrediente se numără și extractul din frunze de aloe, extract ce hidratează, calmează, protejează și cicatrizează pielea. Regăsim în ingrediente deja cunoscutul ulei de argan, care are rolul de a hidrata și regenera pielea, dar și de a ajuta la procesul propriu-zis de demachiere. Tinctura de nalbă catifelează tenul și îi oferă elasticite, în timp ce acidul hialuronic ajută la hidratarea pielii datorită puterii sale hidro-fixatoare și restaurează elasticitatea cutanată. Parfumul din ingrediente este un parfum organic, natural din plante, ce nu are provenienţă chimică. Eu nu am avut probleme din cauza lui nici măcar atunci când mi-am demachiat ochii.


Ambalajul acestui produse este unul calitativ, din sticlă, iar aplicarea se face ușor cu ajutorul pompiței. Mirosul acestei loțiuni micelare Gamarde este unul foarte plăcut, natural. Consistența sa pare lichidă în sticluță, dar odată ”pufăit” pe discul demachiant, devine o spumă fină, ce intră rapid în disc și îl îmbibă cu produs. Fiind o loțiune micelară naturală, perioada de valabilitate este redusă, de doar 3 luni. Eu într-o lună de utilizare am folosit doar un sfert de sticluță. Sper să nu treacă timpul și să fiu nevoită să o arunc (pentru că da, sunt destul de strictă în ceea ce privește perioadele de valabilitate la cosmetice sau la alimente).


La prima utilizare am fost foarte plăcut impresionată și am simțit o diferență semnificativă. Practic, această apă micelară mi-a schimbat total percepția despre rolul unui produs de demachiere. Obișnuită cu produsele care doar curăță tenul, folosirea apei Gamarde a fost o adevărată încântare. Se simte instant că pielea este nu doar curățată, dar și hidratată, dar fără a lăsa o peliculă grasă sau lipicioasă. Nu am avut nicio problemă cu demachierea ochilor, dar nici nu am reușit să îndepărtez foarte ușor machiajul rezistent la apă. Această apă micelară curață foarte bine machiajul feței, dar dacă folosiți un rimel sau un tuș rezistent pentru machiajul ochilor va trebui să insistați puțin mai mult. Avantajul este că ochii nu vor fi iritați.

Avantaje:

- ingrediente bio
-curățarea rapidă și în profunzime a pielii
-tonifierea pielii
-efecte antiage
-hidratare în profunzime (dacă ai tenul mixt și nu îți place să folosești cremă hidratantă, poți folosi această apă micelară și îți vei simți pielea curată și hrănită)
-suport pentru pielea cu probleme, cicatrici, semne
-senzație plăcută după demachiere, pielea rămâne catifelată, fără a fi grasă sau lipicioasă

Dezavantaje:

-machiajul rezistent la apă este îndepărtat mai greu
-valabilitatea mică, 3 luni (fiind însă un produs bio, este normal)

Preț: 69 lei, la o comandă online, pe Gamarde.ro

În concluzie, îi ofer acestei ape micelare Gamarde nota 9,5/10. E o apă micelară potrivită pentru orice tip de ten. 

  • Ai încercat acest produs?
  • Ce altă apă micelară preferi?

Pagini