Când mă voi muta...

Mă atașez foarte ușor de lucruri și locuri și știu că asta nu e mereu ceva bun. Pentru că toate acestea se schimbă în timp, la fel ca mine, de altfel. Știu că peste ceva vreme va trebui să mă mut din garsoniera în care stau și să găsesc o altă soluție. Deja gândul la tot acest proces îmi apasă greu pe umeri. Să găsești apartamentul potrivit este o treabă tare complicată, mai ales că eu nu sunt genul care să facă compromisuri. Dacă e ceva ce nu-mi place la o locuință și acel lucru nu se poate schimba, atunci nu mă mut acolo și pace. Dar, pe de altă parte, văd aurul acolo unde nimeni nu-l vede și pot să scot dintr-un apartament aparent fără nimic special o adevărată capodoperă. Asta pentru că, de-a lungul timpului, am realizat cât contează decoratul unei case și cum poate aceeași casă să fie modernă și vie sau bătrânicioasă și lipsită de viață.

❤❤❤

Când mă voi muta în casă nouă vreau neapărat să mă folosesc de celebrele stickere decorative. Pe cuvânt că nu am văzut locuință decorată cu stickere interesante care să arate anost. În ceea ce privește mobila, nu m-aș duce niciodată că nimic încărcat, pereți plini de dulapuri ticsite, ci aș merge pe un mobilier simplu, minimalist, poate chiar alb. Pentru că dacă m-aș muta mâine într-un apartament gol, clar aș vopsi pereții albi, la fel ca mobila, și i-aș oferi casei mele culoare doar prin anumite elemente alese cu atenție (stickere decorative, vaze cu flori, tablouri, o lenjerie de pat specială etc). 

Dacă vă întrebați de unde mi-aș lua stickere, atunci e bine să știți că stickero.ro este alegerea pe care o prefer acum. Îmi place mult că pot găsi aici o mulțime de produse și pot avea răgazul să mă gândesc, să mă răzgândesc, să pun în coș produse și să le primesc la mine acasă. De asta iubesc eu cumpăratul online, parcă nimic nu poate fi mai simplu de atât. În plus, pe stickero.ro prețurile sunt destul de ok, iar livrarea este rapidă.

Printre preferatele mele sunt acele stickere decorative cu natură, care expun elemente de la copaci, flori, animale și chiar peisaje întregi. Cum să nu arate un perete bine când îl decorezi așa? Aceste accesorii aduc un plus de culoare oricărei locuințe, iar dacă aceasta este decorată cât mai simplu, cu atât mai spectaculos este rezultatul final.






















Sunt foarte curioasă să știu dacă voi aveți în casă stickere decorative sau dacă plănuiți să cumpărați! Ce modele vă atrag cel mai tare?


Pagini